O dragoste găsită în Toscana

„Viața se desfășoară din ce în ce mai mult prin filtrul unui ecran. Fiecare pas are loc doar sub ochii tuturor. Nu ne putem bucura de un fel de mâncare savuros, de un peisaj deosebit sau de un moment important și intim, până nu este fotografiat, înregistrat și împărtășit cu toată lumea, pentru a fi stimați și invidiați. Fiecare se află într-o cursă de a arată că „eu sunt cel mai fericit”, dar o viață doar aparent perfectă, îți aduce cu adevărat împlinire?

Această scurtă istorisire nu este o confesiune pentru public, ci o mărturie a faptului că viața se desfășoară dincolo de un ecran și devine cu atât mai autentică, în momentul în care cele mai frumoase detalii rămân doar pentru tine. Așadar, poate fi o simplă poveste sau adevărul gol-goluț, voi ce credeți?”

Dacă v-am făcut curioși cu aceste două paragrafe, conținutul cărții va fi cu atât mai mult pe placul dumneavoastră. Poveștile rămân povești, adevărate sau cu un sâmbure de adevăr, ele sunt ultima dovadă că am trecut în grabă pe acest pământ…

Din păcate, deși a ajuns deja un subiect clișeic, mulți dintre noi ne-am obișnuit să măsurăm fericirea prin impactul pe care îl avem pe social media, în lumea aparențelor, ca și cum valoarea unui moment ar depinde de cât de vizibili suntem în ochii celorlalți. Însă, ne devine necunoscut faptul  că bucuria adevărată nu se consumă în privirile unui public, ci în taină, în liniștea sufletului nostru, care pentru fiecare se manifestă sub diferite forme irepetabile. O plimbare într-o seară de vară, cu briza care îți mângâie ușor pielea, mirosul pâinii calde, care se plimbă prin camerele unui apartament micuț sau râsul sincer al unui prieten drag, aproape ca un frate sau o soră, toate acestea nu au nevoie de validare din partea unor oameni, care oricum vor uita că ai existat vreodată.

Momentele frumoase există și capătă valoare mai ales atunci când rămân invizibile lumii. Cu cât urmezi lumea mai mult, cu atât vei fi mai rănit. În goana după aprobarea celorlalți, riscăm să ne pierdem autenticitatea și libertatea de a trăi simplu. Ne construim o mască elaborată, un personaj caricaturizat care zâmbește mereu și trăiește doar experiențe „demne de fi postate”, în timp ce, în adâncul său, poate că acesta trăiește o adevărată dramă. Întrebarea rămâne aceeași: ne dorim să fim fericiți cu adevărat sau doar să părem fericiți pentru câteva aplauze trecătoare? Cât de mult din noi, cei adevărați, rămâne neatins, ascuns în spatele unui ecran, atunci când renunțăm la intimitatea vieții, în favoarea unei expuneri digitale?

Cred că magia lumii poate fi descoperită atunci când închidem telefonul și privim atent ceea ce avem înaintea noastră. Un răsărit nu devine mai puțin spectaculos dacă nu este fotografiat de milioane de ori, iar o cină cu cei dragi nu are nevoie de dovezi pentru a rămâne memorabilă și pentru a ne aminti cu drag aromele mamei. Dimpotrivă, intensitatea clipei crește atunci când suntem complet prezenți, fizic, doar pentru noi. Viața nu este o colecție de imagini perfecte, strălucitoare,  ci o succesiune de trăiri reale, cu imperfecțiuni, momente crâncene, emoții și nuanțe pe care niciun filtru nu le poate reda cu adevărat, întrucât viața este mai mult decât subiectivă.

Adevărul este simplu: ecranul poate fi o manieră ușuoară de a ne conecta între noi, dar totodată și o barieră, suntem prezenți fizic, dar mintea noastră este absentă, zboară într-un vid.  Alegerea de a trăi autentic, fără nevoia constantă de a demonstra că merităm atenția celor din jur, înseamnă să-ți acorzi libertatea de a simți și de a păstra comoara momentelor care nu se pot traduce în imagini sau cuvinte, dedicate doar sufletului tău. Și poate că tocmai acolo, în acea umbră a vieții, se află cea mai pură formă de fericire…